Mirela Mustata

loving teh internets

Cum am devenit Mafalda

Saturday
Jun 20,2009

Trăim în secolul vitezei, nenică. Totul curge. Repede. Deci facem totul pe derulare înainte, să ţinem pasul.

Avem cultură generală de wikipedia. Cine mai are timp să ia o carte groasă din bibliotecă, să citească despre subiect? Sau mai multe cărţi, şi să-şi sintetizeze ce are nevoie? Nuuuuu, Doamne fereşte! Citim ce a scris despre subiect un anume “distillerman”, nu ştim cine e, nu ştim cu ce se ocupă, dar a mestecat el pentru noi mâncarea, şi pare om dăştept aşa, din cum scrie, de-al nostru, din popor. Citim cele trei paragrafe în diagonală şi bifăm că ştim şi subiectul ăsta. Când o să vină vorba despre el, ne luăm faţa superior ironică, şi “Băăăi, hai să-ţi zic io cum e cu astea…”.

Literatura o ştim din filme. Am “citit” cu toţii Naşul, şi I, şi II, şi III, am “citit” şi 1984, şi Ferma Animalelor, şi Cartea Junglei, şi Lolita, şi Breakfast at Tiffany’s, şi Anna Karenina, şi Shogunul… Ce sens mai are să-ţi pierzi vremea câteva zile inspirând praful din sute de pagini? Două ore pe plasma din sufragerie, HD tată, şi gata, le-am citit şi p’astea. Mâncând floricele şi bând bere. Discutând cu soţia în timpul filmului despre idiotul ăla de vecin de deasupra, care iar îşi bate nevasta. Animale, băi tată… Mai ai floricele d’astea cu caşcaval? ’s de belea…

Ascultăm şi muzică clasică. Dar nu în sala de concerte, băi neicuşorule! Păi să pierzi vremea până acolo, să te pui la patru ace şi să-l auzi pe ăla scârţâind din vioară 2 ceasuri? Ce’ai, eşti nebun? Am ascultat acilea pe youtube ceva din Bach, Toccata în ceva major, muzică, bă tată, nu zgomot. Şi ştim şi Beethoven. Cine n-aiba nu ştie aia cu Ta Ta Ta Taaaaaa. Clasică! Şi cred că o dată am auzit vorbindu-se şi de Mozart, era ăla de râdea ca un cretin, în nuş ce film. Cu o perucă pudrată. Muzică, tată.

Am călătorit în toată lumea. Dau ăştia de pe Discovery nişte documentare, belea! Ieri am văzut nişte rechini cum atacau nişte foci. Le împingeau înspre larg, şi după aia le masacrau. Zguduitor, băi nene, ăla micu’ plângea. Păi unde să vezi foci şi rechini pe la noi, că pe Dâmboviţa şi Argeş nu cresc, şi grădină zoologică nu mai e. Le ştim de la TV. Şi azi or să prezinte ceva despre Lacul Titicaca, nevastă-mea zicea că mereu vroia să vadă Peru. O să-l vadă acu’ la teve.

Suntem analişti politici. Nu că am fi citit vreun tratat de politologie şi câteva cărţi despre doctrinele politice, dar ne pricepem la scandal. Ştim cum merge treaba cu astea, avem şi un blog. Citim tot ce mişcă pe subiectul ăsta, pe alte bloguri, scrise tot de analişti ca noi, şi scriem şi noi despre evenimentele importante. Unde nu scriem nimic în plus, decât tot ce au mai scris alţi 20 înaintea noastră, dar ne facem auzită părerea. Pentru că părerea noastră contează!

Avem prieteni. 200 de followers pe twitter, 50 în last.fm, 140 pe facebook, 80 pe hi5… Suntem populari. Facem schimb de poze, vorbim pe messenger, trimitem linkuri funny pe mail. Da’ să ne ferească Dumnezeu să avem vreo problemă de sănătate, că o să crăpăm în casă. Cine o să ne ajute, bebehy de pe last.fm sau frumushika69 de pe hi5?

Suntem experţi în medicină. Nu ratăm nici o emisiune cu Condurăţeanu de pe EtnoTV, citim şi rubrica de sănătate din Formula As, şi bineînţeles că ne tratăm naturist, după ultima modă. Luăm vitamine, minerale, antioxidanţi, omega 3, aşa cum luau şi bunicii noştri care munceau la câmp de dimineaţă până seara, şi care şi acu’ la 70 de ani ar mătura pe jos cu noi, dacă ar vrea. Şi dacă avem vreo belea, totuşi, ne tratăm homeopatic. Şi în cel mai rău caz, dacă nu merge, întrebăm pe un forum. Ei vor şti ce trebuie făcut cel mai bine la un umăr dislocat. Ce sens are să mai pierzi vremea ducându-te la un medic…

Trăim un paradox. Suntem asaltaţi de informaţii de peste tot, vedem din ce în ce mai multe locuri mergând din ce în ce mai puţin, auzim din ce în ce mai multă muzică ascultând din ce în ce mai puţină, suntem din ce în ce mai interconectaţi fiind din ce în ce mai singuri şi ştim din ce în ce mai multe fiind din ce în ce mai proşti.

articol scris de: inbalarii

Friday
Jun 5,2009

Dar oare trebuie uitat? Uite ce afirma el in campania electorala din 2000.  In filmuletul de mai jos nu spune nimic deplasat, are un discurs agreabil si chiar da semnale ca ar fi inclinat spre o prezenta militara redusa in lume.

film creat de Andrew McDonald

Ca toata lumea care se uita cu speranta la toate miscarile presedintelui Obama sper ca acesta va lua decizii mult mai bune. Fie ca vrem sau nu, Romania se va confrunta cu rezultatul actiunilor intreprinse de SUA. Este una din legile globalizarii. Asa ca hope for the best, prepare for the worst…

Democratia la chifla

Friday
Jun 5,2009

BTW: Cine se duce la vot duminica? :)

Wednesday
May 27,2009


sursa: TruthAlliance

In cazul in care titlul nu a fost destul de explicit ministrul olandez de Justitie, a anuntat ca vor fi inchise 8 penitenciare, datorita declinului criminalitatii. Acest lucru se intampla intr-o tara faimoasa ca destinatie turistica tocmai datorita legalizarii drogurilor usoare si a prostitutiei.

Pretinsii moralisti ar spune ca aceasta se intampla din cauza ca ei sunt mai “civilizati”, ca “la ei nu sunt tigani”, ca “nu se fura” s.am.d. Cunoasteti deja temele acestea chiar daca deschideti televizorul odata pe luna. Sunt aceleasi mesaje propagandistice repetate suficient de mult pentru a patrunde in subconstientul fiecaruia. De aici vine si reflexul inconstient de a ne bucura cand politia aresteaza doi pusti pe motiv ca aveau asupra lor 3 grame de hasis.

Imi dau seama ca nu sunt eu in masura sa contest moralitatea, utilitatea, practicabilitatea sau profitabilitatea unei legi. Atata timp cand esti in granitele unei tari legea ei te constrange. Singurii care-si pun intrebarea cat ne costa un detinut sunt culmea cei de la Oficios. Raspunsul vine de la Click: 1800 RON/luna (~430 euro) de persoana adica 21 600 RON/an (~5164 euro) de persoana, calculat la cursul euro/leu de azi. Aceasta in conditiile in care multi batrani au o pensie mai mica de 500 RON (~120 euro).

Asa ca data viitoare cand vedeti arestari pe la televizor pentru niste pseudoinfractiuni multumiti-le gaborilor ca tocmai v-au mai usurat de niste euro pe langa salariile grase pe care si le trag tot din impozitele voastre.

O scurta istorie a Chinei

Wednesday
May 27,2009


Autor: Ian Kiu; via

Blogroll


Postez si aici


Recent Comments


Calendar

March 2010
M T W T F S S
« Feb    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031